OnePlus raportează o creștere a vânzărilor de peste 300% în primul trimestru din 2021, susținută de performanțele gamei flagship

  • Compania a înregistrat o creștere de 388% a vânzărilor și o creștere de 286% a veniturilor în primul trimestru din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020
  • Gama flagship – inclusiv noua serie OnePlus 9 – a contribuit la 65% din venituri
  • Țările cu cea mai mare contribuție la veniturile din Q1 sunt Finlanda, Germania și Marea Britanie

 București, 28 aprilie 2021: Compania globală de tehnologie OnePlus a raportat un debut solid al anului curent, cu o creștere substanțială a vânzărilor de 388% și o creștere a veniturilor de 286% în Europa, comparativ cu primul trimestru din 2020. Această creștere se datorează în mare parte gamei de smartphone-uri flagship ale companiei, care au contribuit cu 65% la venitul total. Rezultatele includ vânzările noii serii OnePlus 9.

Europa de Nord a avut cea mai importantă contribuție la vânzări (cu peste 30%), urmată îndeaproape de Europa de Vest. Această performanță se aliniază strategiei de creștere a companiei și de valorificare a oportunităților din regiunea nordică, Belgia și Olanda. De asemenea, regiunea Europei Centrale și de Est a adus o contribuție solidă, plasându-se pe poziția a treia, ceea ce confirmă concentrarea OnePlus în această regiune cu investiții strategice și extinderea prezenței locale. Dintre țări, cele mai bune performanțe de vânzări au fost obținute de Finlanda, Germania și Marea Britanie.

Începem  excelent anul 2021 în Europa, grație performanței puternice a gamei flagship, a comunității în creștere din Europa și a investițiilor susținute în piețe-cheie precum Europa de Nord, dar și a concentrării noastre pe piețe noi, precum Europa Centrală și de Est, unde ne dorim o creștere solidă. Vom continua să depunem eforturi pentru a aduce un portofoliu mai larg de dispozitive 5G, să colaborăm cu comunitatea noastră și să facem OnePlus sinonim cu o experiență de smartphone fiabilă și premium, pe toate segmentele de preț”, a declarat Tuomas Lampen, Head of Strategy, OnePlus Europa.

Succesul din primul trimestru reprezintă o continuare a rezultatelor pozitive din regiunea Europei de Nord de anul trecut, unde OnePlus a fost unul dintre primele trei branduri de smartphone-uri din Finlanda și Danemarca, conform Market Monitor al Counterpoint Research pentru cel de-al patrulea trimestru din 2020. Conform raportului, OnePlus s-a clasat pe locul 1 în topul brandurilor Android 5G în Finlanda, pe locul 2 în topul smartphone-urilor Android în Danemarca și Olanda.

OnePlus a creat de-a lungul anilor unele dintre cele mai apreciate smartphone-uri flagship din industrie. Cel mai recent membru al portofoliului flagship este seria OnePlus 9, cea mai avansată gamă de smartphone-uri flagship a brandului de până acum, care oferă o experiență de top a camerei cu sistemul Hasselblad Camera for Mobile, display cu rată de reîmprospătare ridicată și tehnologie rapidă de încărcare wireless care depășește majoritatea soluțiilor de încărcare prin cablu ale concurenților. Astăzi, OnePlus dispune de un portofoliu de produse divers, care include smartphone-uri premium și mid-range, noul OnePlus Watch și accesorii audio wireless. Anul trecut, odată cu introducerea seriilor OnePlus Nord și OnePlus Nord N, compania s-a extins pe un nou segment de preț și a făcut experiența OnePlus disponibilă pentru mai mulți utilizatori din întreaga lume.

Pentru a face experiența OnePlus mai accesibilă, începând cu 3 mai modelul OnePlus 8T 8GB + 128GB va fi disponibil pe OnePlus.com la €499, în timp ce versiunea 8T 12GB + 256GB va fi disponibilă la €599. Tot începând cu 3 mai, OnePlus Nord 8GB + 128GB va fi disponibil pe OnePlus.com la €369 iar versiunea 12GB + 256GB la €429. Modelele menționate vor fi disponibile și în ofertele partenerilor locali la prețuri reduse, începând de săptămâna viitoare.

 Despre OnePlus

OnePlus este o companie globală de tehnologie mobilă care aduce provocări conceptelor convenționale de tehnologie. Creat în jurul mantrei „Never Settle”, OnePlus creează dispozitive cu design deosebit, calitate premium și hardware performant. OnePlus se dezvoltă prin cultivarea de legături puternice și prin creșterea împreună cu comunitatea sa de utilizatori și fani.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați OnePlus.com sau să ne urmăriți pe:
Instagram – https://www.instagram.com/oneplus_romania/

Facebook – https://facebook.com/oneplus

Twitter – https://twitter.com/oneplus

LinkedIn – https://www.linkedin.com/company/oneplus

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*