Artista britanică Alys Tomlinson primește distincția „Fotograful Anului” în cadrul Sony World Photography Awards 2018

  • Artista britanică Alys Tomlinson a câștigat premiul pentru Fotograful Anului
  • 10 câștigători la categoriile pentru profesioniști și finaliștii au fost anunțați
  • Câștigătorii la categoriile Open, Youth și Student au fost anunțați
  • Imaginile sunt disponibile pe worldphoto.org/press

World Photography Organisation a anunțat numele tuturor câștigătorilor Sony World Photography Awards 2018 în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Londra.

Mult râvnitul titlu de Fotograful Anului a fost acordat artistei britanice Alys Tomlinson pentru seria de fotografii Ex-Voto, iar câștigătoarea a primit un premiu de 25.000 de dolari. Lucrările sale au fost apreciate de juriu pentru cadrele superbe, tehnica excelentă de realizare și sensibilitatea cu care au ilustrat pelerinajul ca pe o călătorie inițiatică și de sacrificiu către o putere superioară.

Tomlinson a fost selectată dintr-o listă scurtă de 10 câștigători ai categoriilor din competiția de profesioniști care a fost anunțată astăzi împreună cu numele celor care au ocupat locurile 2 și 3 la toate categoriile pentru profesioniști. Câștigătorii categoriei Open (cea mai bună imagine singulară) și câștigătorii competițiilor Youth și Student Focus au fost de asemenea anunțați.

Toți câștigătorii au fost transportați cu avionul la ceremonia de la Londra, au primit echipamente foto-digitale Sony, vor fi publicați în albumul dedicat câștigătorilor, iar lucrările lor vor face parte din expoziția Sony World Photography Awards 2018 de la Somerset House, Londra.

Premiul pentru contribuție extraordinară în domeniul fotografiei a fost de asemenea acordat fotografei Candida Höfer, care a participat la ceremonie și a ridicat titlul.

Coordonat de World Photography Organisation, concursul Sony World Photography Awards este cea mai diversă competiție de fotografie din lume. Cea de-a 11 a ediție a marcat un record de 320.000 de imagini înscrise în concurs de către fotografi din peste 200 de țări și teritorii, printre care se numără unele dintre cele mai bune fotografii surprinse în decursul ultimului an la nivel mondial. Expoziția care prezintă lucrările câștigătoare și are loc în fiecare an la Londra, unde reunește unii dintre cei mai talentați fotografi recunoscuți sau aflați în ascensiune din toată lumea și oferă fotografilor care ajung pe listele scurte oportunitatea de a-și expune fotografiile pe scena internațională.

Fotograful Anului – Alys Tomlinson, Marea Britanie

Ex-Voto este un proiect personal al fotografei londoneze Tomlinson (în vârstă de 43 de ani). Lucrările câștigătoare merg de la portrete formale, la peisaje în format mare sau mic, cadre care surprind imagini statice cu ofrande pe care le-a observat în locurile de pelerinaj din Lourdes (Franța), Ballyvourney (Irlanda) și Grabarka (Polonia).

Fotografa a explorat, în principal, teme legate de mediu, apartenență și identitate. A terminat recent un master de Antropologie a Călătoriilor, Turism și Pelerinaj și a primit și alte premii în domeniul fotografiei.

Fotograful Open al Anului – Veselin Atanasov, Bulgaria

Selectat din cei 10 câștigători ai categoriilor ca având cea mai bună fotografie singulară din lume, Atanasov este recunoscut pentru munca depusă în proiectul Early Autumn și primește un premiu de 5.000 de dolari. Atanasov este un fotograf care a învățat singur să facă fotografii și care și-a început activitatea în 2014. Fotograful a surprins toamna în Central Balkan National Park.

Câștigătorii și finaliștii categoriei Professional

Pentru documentarea în profunzime la nivel mondial a evenimentelor culturale și politice și prezentarea lumii naturale, fotografii de mai jos au fost selectați de juriu ca având cele mai bune serii de fotografii din lume.

  • Architecture: Gianmaria Gava, Italia, cu proiectulBuildings
    Locul 2 Edgar Martins, Portugalia / Locul 3 Corentin Fohlen, Franța
  • Contemporary Issues: Fredrik Lerneryd, Suedia, cu proiectul Slum Ballet
    Locul 2 Margaret Mitchell, Anglia / Locul 3 Alfio Tommasini, Elveția
  • Creative: Florian Ruiz, Franța, cu proiectul The White Contamination
    Locul 2 Patricia Kühfuss, Germania / Locul 3 Eduardo Castaldo, Italia
  • Current Affairs & News: Mohd Samsul Mohd Said, Malaezia, cu proiectul Life Inside the Refugee Camp
    Locul 2 Luis Henry Agudelo Cano, Columbia / Locul 3 Rasmus Flindt Pedersen, Danemarca
  • Discovery: Alys Tomlinson, Anglia, cu proiectul Ex-Voto
    Locul 2 Antonio Gibotta, Italia / Locul 3 Maria Petrenko, Ucraina
  • Landscape: Luca Locatelli, Italia, cu proiectul White Gold
    Locul 2 Rohan Reilly, Irlanda / Locul 3 Tomasz Padlo, Polonia
  • Natural World & Wildlife: Roselena Ramistella, Italia, cu proiectul Deep Land
    Locul 2 Mitch Dobrowner, Statele Unite / Locul 3 Wiebke Haas, Germania
  • Portraiture: Tom Oldham, Anglia, cu proiectul The Last of The Crooners
    Locul 2 Anush Babajanyan, Armenia / Locul 3 Andrew Quilty, Australia
  • Sport: Balazs Gardi, Ungaria, cu proiectul Buzkashi
    Locul 2 Behnam Sahvi, Iran/ Locul 3 Matteo Armellini, Italia
  • Still Life: Edgar Martins, Portugalia, cu proiectulSiloquies and Soliloquies on Death, Life and Other Interludes
    Locul 2 Tristan Spinski, Statele Unite / Locul 3 Werner Anderson, Norvegia

Tânărul fotograf al anului – Megan Johnson, Statele Unite, 16 ani

În competiția deschisă fotografilor cu vârste între 12-19 ani, Johnson a primit premiul pentru imaginea Still.. Surprinsă pe stâncile de lângă locuința ei din Connecticut, imaginea alb-negru surprinde singurătatea complexă și fascinantă pe care fotografa o întâlnește în viața cotidiană.

Studentul Fotograf al Anului – Samuel Bolduc, Canada, 20 de ani

Bolduc a fost ales de juriu din rândul studenților din toată lumea pentru seria sa de fotografii The Burden. Cadrele ilustrează superb apăsarea fizică a deșeurilor de plastic aflate în mediu și subliniază nevoia urgentă de a opri poluarea cu plastic. Bolduc a reprezentat College de Matane din Quebec și a câștigat un premiu în valoare de 30.000 de euro, constând în echipamente foto destinate instituției de învățământ.

Contribuție extraordinară în domeniul fotografiei – Candida Höfer

Unul dintre fotografii contemporani de frunte, artista germană Candida Höfer este renumită pentru metoda și tehnica ei precisă. Imaginile sale puternice cu interioare vaste și goale fac parte din colecții expuse pe tot mapamondul. Premiul a recunoscut contribuția artistei la domeniul fotografiei.

Anunțarea tuturor câștigătorilor completează anunțul din martie al câștigătorilor categoriilor competiției Open 2018 și a câștigătorilor 63 National Awards care completează premiile anului 2018. Toți câștigătorii, finaliștii și imaginile înscrise pot fi văzute la expoziția Sony World Photography Awards 2018 care are loc la Somerset House, în Londra, în perioada 20 aprilie-6 mai  www.worldphoto.org/2018exhibition.

Sony World Photography Awards

Obiectivul Sony World Photography Awards este să formeze o platformă care să susțină dezvoltarea continuă a culturii fotografice. Concursul face acest lucru prin recunoașterea meritelor deosebite în fotografie prin premii ca Outstanding Contribution to Photography, dar și prin promovarea noilor talente de viitor, indiferent dacă acestea se înscriu în competițiile Professional, Open, Youth sau Student.  Sony se dedică sprijinirii fotografiei la nivel global. Acest lucru nu este demonstrat doar de aceste premii, ci și de importantul program de granturi  care oferă câștigătorilor competiției pentru studenți 3,500 dolari, iar câștigătorilor competiției pentru profesioniști 7,000 de dolari, sume care să fie folosite pentru dezvoltarea de proiecte personale.

Ediția 2019 a Sony World Photography Awards își deschide înscrierile pe 1 iunie 2018. Înscrierea este gratuită și se poate face pe www.worldphoto.org.

Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați:

Echipa de presă, World Photography Organisation
press@worldphoto.org / +44 (0) 20 7886 3043 / 3049

Notă către editori
Toate imaginile ajunse pe listele scurte și trimise spre înscriere sunt disponibile spre descărcare și publicare pe www.worldphoto.org/press

Membrii juriului – 2018 Sony World Photography awards

  • Competiția pentru profesioniști: Mike Trow (Directorul juriului),editor, fotograf, producator și ex-Picture Editor, ediția britanică a Vogue, Marea Britanie/ Naomi Cass, Director, Centrul pentru Fotografie Contemporană, Australia / Clare Grafik, Directorul expozițiilor, The Photographers’ Gallery, Marea Britanie / Gareth Harris, Chief Contributing Editor, The Art Newspaper, Marea Britanie Dewi Lewis, publisher, Dewi Lewis Publishing / Philip Tinari, Director, Ullens Center for Contemporary Art (UCCA), China
  • Competiția Open, Youth & National Awards: Zelda Cheatle, curator
  • Competiția Student Focus: Reiner Opoku,agent de artă internațional și co-foundator Parley for the Oceans, Germania / Whitney C. Johnson, Deputy Director of Photography la National Geographic, US

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*